Pana acum 200 de ani gheata era doar un efect secundar si nefericit al iernii. Dar la inceputul anilor 1800 un om a vazut o oportunitate de a produce bani cu iazurile inghetate. Pe numele sau Fredeic Tudor acesta nu doar ca a introdus lumii bauturile reci in mijlocul zilelor calduroase de vara, dar a creeat o necesitate pe care nimeni pana atunci nu a constientizat-o.
OMUL GHETII
In 1805, doi frati instariti din Boston se aflau la un picnic, bucurandu-se de rarele luxuri bauturi reci si inghetata. Ei glumeau despre cum bauturile reci ar starni invidia colonistilor ce suportu clima calda din Indiile de Vest. Aceste remarci i-au ramas in mintea unuia dintre frati Frederic Tudor si 30 de ani mai tarziu acesta va trimite aproape 12.000 de tone de gheata traversand jumatate din glob si va deveni "regele ghetii".
Nimic din anii de inceput ai lui Tudor nu indicau faptul ca va inventa o industrie. Posibilitatile familiei sale ii permiteau sa ajunga la Harvard dar a renuntat la scoala la 13 ani. Dupa ce a pierdut vremea cativa ani s-a retras la resedinta familiei sale de la tara ocupandu-se cu vanatoarea, pescuitul si jucandu-se de-a fermierul. Cand fratele sau William a sugerat ca ar trebui sa recolteze gheata din lacurile de pe proprietatile lor si sa o vanda in Indiile de Vest, Tudor a luat in serios aceasta sugestie, neavand altceva mai bun de facut.
Frederic l-a convins pe William sa i se alature intr-un proiect pentru a trimite gheata din New England pana in Caraibe. Tudor a considerat ca odata ce oamenii vor incerca gheata nu vor mai putea trai fara. In urmatoarele 6 luni cei doi frati au planuit trensportul produsului lor in insula franceza Martinica, unde sperau ei ca vor avea un monopol pe gheata.
Nimeni insa nu a crezut ca aeasta idee va functiona. Mai mult nici un vapor din Boston nu a vrut sa transporte o marfa asa de neobisnuita, si Frederic a cheltuit aproximativ 5000$ (o suma importanta pe vremea aceea) pentru a-s cumpara propriul vapor. Pe 10 februarie 1806 ziarul "Boston Gazette" titra: " Un vas cu o incarcatura de 80 de tone de gheata pleaca din port cu destinatia Martinica. Nu este o gluma!"
Desi gheata a ajuns in Martinica in bune conditii nimeni nu vroia sa o cumpere. Tudor disperat explica cum blocurile reci de gheata puteau fi folosite pentru a combate caltura sufocanta din Caraibe, dar locuitorii insulelor nu erau convinsi.
Dupa acest start nefericit, Wiliam a iesit din acest parteneriat. IArna urmatoare Frederic a ramas singur in afacere. Remarcabil el a strans suficienti bani pentru a trimite un nou transport de gheata catre Indii. Dar cand un embargo economic a izolat mare parte din Caraibe, Frederic a ramas fara piata de desfacere. Intre timp averea familiei Tudor s-a diminuat in urma unor afaceri imobiliare nefericite in sudul Bostonului.
In ciuda problemelor financiare Frederic a persistat si afacerea sa cu gheata a inceput sa produca profit in 1810. Dar o serie de circumstante, incluzand razboi, vremea, si probleme familiale i-au impiedicat afacerea. Pana in 1813 Frederic a ajuns in inchisoarea debitorilor de 3 ori, si si-a petrecut restul timpului ascunzandu-se de serif.
SPARGAND GHEATA
Poate a fost siritul de antreprenor american, sau poate chiar o manie, dar Tudor era obsedat de ideea ca gheata il va face bogat. In perioada urmatoarei decade el a dezvoltat noi tehnici inteligente de a-i convinge pe oameni ca au de fapt nevoie de gheata, incluzand si metoda de a da mostre gratuit. In timp ce locia in casa sa din Carolina de Sud in 1819 Tudor isi facuse un obicei in a aduce si a servi la mese bauturi reci si gheata. Invitatii sai desi au ras la inceput de acest obicei, dupa ce gustau bauturile reci se indragosteau inevitabil de gheata.
Tudor a calatorit prin toata tara si a convins barurile sa serveasca bauturi reci la acelasi pret cu bauturile obisnuite pentru a vedea care sunt mai populare. Tot el a impartasit restaurantelor modalitati de a produce inghetata, si a vizitat spitale pentru a convinge doctorii ca gheata este cea mai buna metoda pentru a combate febra. Adevarul este ca oamenii nu au avut nevoie de gheata pana Tudor i-a convins sa o incerce, dar odata acest pas facut nimeni nu a mai renuntat la gheata.
In 1821 afacerea lui Tudor capata amploare. El crease o cerere reala pentru gheata in Savannah, Charleston, New Orleans si chiar Havana, dar inca mai trebuia sa isi imbunatateasca operatiunile. In scena intra Nathaniel Wyeth un inovator care a devenit mana dreapta a lui Tudor in 1826. El a imbunatati procesul de recoltare a ghetii din lacuri folosind pluguri trase de cai pentru a taia gheata. De asemenea e a automatizat procesul de recoltare si stocare, blocurile de gheata odata desprinse pluteau pe cateva canale speciale pana la o banda transportoare ce le ducea spre locul de depozitare special si anume ghetaria. In aceste ghetarii blocurile de gheata erau asezate unul peste celalaltpana la o inaltime de 25 de metri.
Chiar si asa doar o zecime din gheata recoltata ajungea sa fie vanduta. Ce era si mai rau, intregul proces de "productie" era nesigur si periculos, blocurile de gheata de peste 120 kg puteau aluneca usor si accidenta muncitorii.
In ciuda acestor neajunsuri metodele ingenioase ale lui Wyeth au constituit o imbunatatire majora a tehnicilor de recoltare anterioare. Cu inventatorul de partea sa Tudor si-a impus monopolul asupra acestui produs si a inceput sa fie cunoscut ca "regele ghetii". Reputatia sa a fost intarita in 1833 cand a trimis un transport de 180 de tone de gheata pana la colonistii englezi din Calcutta, operatiune ce a cunoscut un asa succes ca a redeschis rutele comerciale intre India si Boston.
Pe piata interna, Tudor a continuat sa domine comertul cu gheata. pana in 1847 aproape 52.000 de tone de gheata au fost transportate cu nave sau cu trenul catre 28 de orase din Statele Unite. Aproape jumatate din gheata provenea din Boston si cea mai mare parte de la Tudor, care avea de asemenea dreptul de a recolta gheata din cele mai importante lacuri din Massachusetts.
SFARSITUL "EPOCII DE GHEATA"
Frederic Tudor a murit in 1864 lasand in urma o avere considerabila. In acea perioada oricine avea acces la la apa inghetata producea gheata. Au aparut asezari de-a lungul raului Kennebec in Maine, unde fermierii isi gaseau de munca si iarna. Perioada anilor 1860 a fost cea mai competitiva di istoria recoltarii de gheata in America si compania lui Tudor a prosperat. Chiar si in perioada razboiului civil cand sudul a fost izolat de ivrarile de gheata din nord, industria ghetii a continuat sa creasca in New England si Midwest.
Pe masura ce societatea americana devenea din ce in ce mai obisnuita cu alimentele proaspete industria ghetii s-a transformat in una din cele mai importante industrii ale natiunii. La inceputul secolului 20, aproape fiecare familie, magazin alimentar sau bar avea o "cutie cu gheata" . Dar ironic, aceasta dependenta a Americii de gheata a creeat tehnologia care va duce la un declin al imperiului de gheata:refrigerarea si frigiderele electrice. La inceputul anilor 1900 frigiderele si congelatoarele au devenit accesibile pana in 1940 peste 5 miloane de unitati fusesera vandute. Avand congelatoare si posibilitatea de a produce gheata cu ele acasa necesitatea de a transporta cantitati mari de blocuri de gheata de-a lungul tarii a scazut.
Afacerile cu gheata in schimb nu au disparut ci au evoluat, industrializandu-se si automatizandu-se odata cu descoperirea tehnicilor de refrigerare si adaptandu-si produsele cerintelor clientilor.
Astazi industria ghetii reprezinta o cifra de 2,5 miliarde $ pe an. Majoritatea fabricilor de gheata producand cuburi de gheata ambalate, gata de a fi folosite si distribuite clientilor finali prin intermediul magazinelor alimentare.
Asta nu inseamna ca nu trebuie sa fim recunoscatori de fiecare data cand bem un cocktail, sau o bere rece americanului nebun ce a avut viziunea de a transfoma gheata in bani.
